Esti dependent de mancare?

Pana recent, comunitatea stiintifica a negat ca ar exista notiunea de dependenta de mancare. S-a sustinut ca mancatul in exces nu se califica intr-adevar in acea categorie, cum o face abuzul de substante. La urma urmei, dependentii de droguri au nevoie de cantitati din ce in ce mai mari pentru a ajunge la starea dorita si au simptome de sevraj daca nu o primesc. Oamenii care afirma ca sunt “dependenti de pizza”, nu prezinta simptome de sevraj daca nu o consuma. Majoritatea nu trebuie neaparat sa manance un numar mare de felii de pizza pentru a-si satisface pofta. Un studiu recent al Universitatii Yale a demonstrat ca la unii oameni, consumul de mancaruri bogate in grasimi si zaharuri conduc la schimbari chimice la nivelul creierului, care ii fac sa isi doreasca sa consume acele mancaruri iar si iar.

In unele moduri, toti suntem predispusi consumului excesiv de alimente – corpurile noastre sunt programate sa caute in mod constant alimente si creierele sunt strans legate de aceste nevoi, astfel incat suntem rasplatiti cand le gasim.
Oamenii au evoluat intr-un teren deficitar, cu lipsuri, asa ca acum, avand aceste sisteme de actiune si recompense se da un sens gasirii alimentelor care semnifica supravietuirea.

Stramosii nostri ravneau dupa alimente bogate in calorii si dupa placerea ce le-o oferea consumul acestora, lucru care i-a determinat sa le caute. Are sens ca dulciurile sau mancarurile grase ar fi unele dintre cele mai placute deoarece acestea sunt atat de bogate in calorii incat sunt percepute ca premii extrem de apreciate.
Astazi, desigur, avem multe produse alimentare la orice pas, dar creierul nostru functioneaza la fel – centrii de recompensare din creierul nostru sunt facuti pentru a se “aprinde” atunci cand vedem, mirosim sau mancam.
Cercetatorii de la Yale au sustinut ca procedeele de inalta tehnologie cu ajutorul carora au scanat creierul uman, i-au ajutat sa-i distinga pe asa numitii “dependenti de mancare” de oamenii obisnuiti. Primii participanti au completat un chestionar despre dependenta de mancare apoi li s-a scanat creierul in timp ce admirau poza unui milkshake.

Centrii de placere ai persoanelor care au obtinut punctaj ridicat la intrebarile din chestionar, s-au luminat ca un pom de Craciun la vederea milkshake-ului.
S-a demonstrat deasemenea ca atunci cand consumam alimente bogate in grasimi sau zahar, nivelul dopaminei din corpul nostru creste semnificativ, dopamina fiind o substanta neurochimica care stimuleaza centrii placerii din creier. La unele persoane, consumul mancarurilor grase sau bogate in zahar nu cresc nivelul dopaminei prea mult, astfel incat acestea asteapta cu nerabdare sa consume o cantitate din ce in ce mai mare din aceste alimente foarte gustoase in incercarea de a-si satisface pofta.

Se crede ca acest lucru se datoreaza, in parte, lipsei receptorilor dopaminei in creier – regiuni in care moleculele de dopamina trebuie mai intai sa formeze o legatura, pentru ca “magia” sa aiba loc. Se crede ca acest deficit de receptori – sau “deficit de recompensa” – conduce la un comportament de dependenta, ce implica drogurile sau alchoolul.

Nu exista nicio indoiala ca pentru multi dintre cei care lupta cu greutatea lor, problema principala este faptul ca au obiceiuri alimentare proaste care trebuie, si pot fi schimbate. Si cum psihologia celor care mananca in exces este destul de bine-cercetata, studiile asupra dependentei de alimente iau in considerare si diferentele fiziologice din modul in care oamenii raspund la mancare. Aceasta noua zona interesanta de cercetare ar putea sa ne ajute sa explicam de ce unii oameni sunt capabili sa isi controleze greutatea foarte usor si de ce ceilalti se simt complet neputinciosi cand vine vorba de controlul nevoii de a manca.